Stai la masă şi înfuleci ca sculatu' din boală. În faţa ta stă EA, iubirea ta din tinereţe, soţia ta, partenera ta de viaţă, colega ta de apartament, tovarăşa ta la bine şi la rău.
EA nu mănîncă, a mîncat mai devreme, înainte să vii tu acasă. EA doar te priveşte. Are capul uşor aplecat într-o parte şi are pe buze un uşor început de zîmbet.
Tu bei, mesteci, îţi mai cade mîncare din gură, iar mesteci. Mănînci ca la tine acasă, după o zi de muncă obositoare. Nu ai nevoie să respecţi vreo etichetă, eşti natural. Eşti TU.
Între o bucată de pîine şi o lingură de mîncare observi faptul că EA te priveşte. Nu fix, nu cu răutate, ci dimpotrivă, parcă cu dragoste şi cu amuzament.
Te chinui să iţi faci loc în gură ca să arunci o intrebare:
-Ce e?
-Nimic, doar te priveam, răspunde ea dulce ca desertul, mărind dimensiunea zîmbetului.
-Ce, am ceva pe faţă? întrebi tu încurcat.
-Nu. Te iubesc. Atît.
Tu zîmbeşti încurcat şi mormăi în lingură:
-Şi eu te iubesc.
Şi continui să mănînci un pic mai fericit.
N-ai mai fi atît de plin de tine dacă ai ştii că, de fapt, atunci cînd o femeie te priveşte prelung, fără să zică nimic, nu are în cap decît o întrebare:
''Cum dracu' m-am ales eu cu specimenul ăsta?''
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu