Terminându-si rostul lor,
Lângă noi se sting si mor,
Dragii nostri, dragi părinti."
-------------------------------
Asteapta pe prispa casei vechi, in vechiul ei fotoliu zdrentuit adus ca rebut de unul din copiii de la oras. Langa picioarele ei sta cuminte o valiza mica, din carton imbracat in tercot maro, semanand cu un caine de paza. Curtea de pamant e goala. Nimic nu mai aminteste de viata vibranta din trecut. Casa din chirpici este casa in care s-a nascut, inainte cu putin de al doilea razboi. Nu si-a cunoscut tatal, a murit pe front. Moartea...Tot timpul lacoma. Acum 5 ani l-a luat si pe Ion al ei. Pe atunci stateau in casuta pe care si-o construisera amandoi. Acolo au crescut copiii. Fata cea mare acum e doctorita la Pitesti. Cel mic, sta in oras cu familia, la 15 kilometri. Dupa ce s-a stins Ion al ei, nu a mai suportat casa aia. S-a mutat inapoi in casuta parintilor ei. Acum, nu mai e nimic aici. Pe vremuri, erau copii, animale, pasari. Veneau de la camp, curtea era plina de cosuri, cai, saci, carute. Avusese 5 frati din care doar 2 traisera. Ceilalti s-au dus, cu molima, cu gerul din '47. Cel mai mic fugise sa-si caute cainele si l-au prins lupii. Alte timpuri. Acum nu mai sunt nici paduri, lupi nici atat. Oricum, ramasese ultima. Fratele ei, profesor la oras, a murit si el. Nu a avut familie. I-a lasat ei apartamentul, ca sa stea la oras aproape de baiatul cel mic si nepoti. Ar fi vrut sa se mute, cu toate ca ii era groaza de traiul la bloc, intre 4 pereti. Dar, baiatul ei cel mic si nepotii erau acolo si parca-parca i-ar fi placut sa fie aproape. De asta golise curtea. Daduse tot de pomana la vecini. Tot ce mai avea prin batatura, nu mult. Baiatul ei cel mic se oferise insa sa o ajute sa-i fie si mai bine. Urma sa vanda apartamentul ca sa-i ia o garsoniera chiar la el in bloc. A luat-o la oras, a semnat niste hartii si au adus-o cu masina inapoi la tara. Bine ca nu a trebuit sa umble ea pe unde e nevoie, ca e prea batrana si in oras nu se descurca. Au lasat-o la poarta si i-au spus sa-si ia ce are nevoie, ca dupa ce rezolva cu apartamentul si apoi cu noua garsoniera, neaparat o sa plece si nu o sa mai vina la tara. Ii parea rau sa lase mormintele celor dragi, dar, isi spunea ca o sa fie si ea cu ei intr-un final, deci, nu e nici o graba.
Cat statuse la oras, dormise la baiatul ei cel mic si se jucase cu cei doi nepoti. Si pe ea o rasfatasera ca pe un copil. Nu ii mai era frica de oras, acolo simtea ca e locul ei. Langa puii ei.
Trecusera deja doua luni de cand valiza isi lua locul cuminte in fiecare dimineata langa piciorul batranei. Pe drumul de piatra nu se vedea nici o masina venind dinspre oras. Fotoliul zdrentuit o odihnea ore in sir in asteptarea ai. Pana in ziua in care pana si fotoliul ramase singur. Pe batrana au gasit-o vecinii in pat. Nu mai sufla. In toata camera nu mai era decat un sifonier gol si o valiza mica maro.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu